șelărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘELĂRÍE1 s. f. Meseria șelarului. –
Șelar +
suf. -ie.șelărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘELĂRÍE2, șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de harnașament. –
Șa +
suf. -ărie.șelărie (Dicționaru limbii românești, 1939)șelăríe f. (d.
șea, șele). Meseria saŭ prăvălia șelaruluĭ.
șelărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șelăríe s. f.,
art. șelăría, g.-d. art. șelăríei; (ateliere)
pl. șelăríi, art. șelăríileșelărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șelărie f.
1. comerțul șelarului;
2. șele și hamuri de cal.
șelărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘELĂRÍE1 s. f. Meseria șelarului. —
Șelar +
suf. -
ie.șelărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘELĂRÍE2, șelării, s. f. Locul unde se confecționează sau se vând șei ori alte obiecte de hamașament. —
Șa +
suf. -
arie.