șeic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘEÍC1, șeici, s. m. 1. (În țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formații statale.
2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [
Var.:
șeíh s. m.] – Din
tc. șeyh.șeic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘEIC2, șeicuri, s. n. Dans modern cu mișcări vioaie, săltate. – Din
engl. shake.șeic (Dicționar de neologisme, 1986)ȘEIC s.n. Dans modern cu scuturături; melodia acestui dans. [Pron.
șeic. / < engl.
shake].
șeic (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘEIC s. n. dans modern de perechi cu scuturături; melodia corespunzătoare. (< engl.
shake)
șeic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șéic (-ci), s. m. – Șef musulman.
Fr. cheik.șeic (Dicționaru limbii românești, 1939)*șeic m. (fr.
cheik, d. ar.
šeih, bătrîn). Șef de trib saŭ predicator la Arabĭ.
Șeih-ul-islam, capul religiuniĭ musulmane.
șeic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!șeíc s. m.,
pl. șeícișeic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘEÍC1, șeici, s. m. 1. (în țările arabe) Căpetenie a unui trib, a unei formațiuni statale.
2. Șef al unei comunități religioase la musulmani. [
Var.:
șelh s. m.] — Din
tc. șeyh.șeic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘEÍC2, șeicuri, s. n. Dans modern cu mișcări vioaie, săltate. — Din
engl. shake.