șchiopătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȘCHIOPĂTÚRĂ,șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. – Șchiopăta + suf. -ură.
șchiopătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) șchiopătúră s. f., g.-d. art. schiopătúrii; pl. șchiopătúri
șchiopătură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȘCHIOPĂTÚRĂ,șchiopături, s. f. Faptul de a șchiopăta. — Șchiopăta + suf. -ură.