șatră - explicat in DEX

șatră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘÁTRĂ, șatre, s. f. 1. Cort în care se adăpostesc țiganii nomazi; p. ext. grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade. ◊ Loc. adj. De șatră = țigănesc; nomad. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a se muta) cu șatra = a se muta deseori, pe neașteptate, cu toate lucrurile, din loc în loc. ♦ Comunitate de țigani nomazi. 2. (Înv.) Cort de tabără. 3. (Pop.) Construcție rudimentară care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. ♦ Baracă de scânduri, acoperită cu pânză, în care negustorii își vând mărfurile la târg. [Pl. și: șetre] – Din bg., scr. šatra, magh. sátor.

șatră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
șátră (șétre), s. f. – 1. Cort. – 2. Cort, sălaș portabil al țiganilor nomazi. – 3. Familie de țigani. – 4. Baracă, magherniță. – 5. (Maram.) Foișor. Sl. šatĭrŭ, bg., cr. šator (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 386; Ivănescu, BF, VI, 104), poate din tc. (per.) çadir (Miklosich, Fremdw., 128; Roesler 609), sau chirchizul šatyr (Vasmer, III, 379), cf. ceadîr. Der. din gr. ἐξέδρα (Diez, Gramm., I, 128) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 341) este foarte ipotetică. – Der. șetrar (var. șătrar), s. m. (țigan nomad; slujbaș al Palatului însărcinat cu organuzarea taberelor); șetrărie, s. f. (slujba de șetrar).

șatră (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
șátră, șetre, s.f. – 1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească” (Bilțiu 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu 1957): „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu 1957: 91). 3. Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud 1908; Bârlea 1924; ALR 1971: 251). Sens exclusiv în Maramureș. „Maică, dacă-s supărat, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar 1980: 103). Șatra Pintii. „Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii” (Papahagi 1925: 246). – Din sl. šatǐrǔ, bg. šator (Miklosich, Cihac); Scr. satra (DEX).

șatră (Dicționaru limbii românești, 1939)
șátră f., pl. șatre (ca la J. Bt. Dat. uĭt. 33) și șetre, ca vadră-vedre, vatră-vetre (bg. šatra, cort; sîrb. šatra, baracă, umbrar, šator și čador, cort; rus. šatér, d. csl. šatĭrŭ, šatorŭ, čatoru, cort, care vine d. turc. çadyr, çatyr, cort, d. pers. čatr, id.; țig. șater, șatra. V. ceadîr). Vechĭ. Cort. (La Dos. Ps. „sat”). Azĭ. Ceată de Țiganĭ nomazĭ așezațĭ în corturĭ. A umbla cu șatra, a umbla cu tot calabalîcu. A face șatră, a te instala ca acasă. Ca la șatră, ca la Țiganĭ, în mare dezordine și murdărie. Vest. Magherniță, gașcă, șopron, șandrama, baracă de negustor: cum intră pe poarta cimitiruluĭ, merg cătră șatră, care este un fel de șopron lung și lat acoperit cu șindrilă, ĭar de jur împrejur sînt scaune și o masă lungă și lată. Aceste șoproane (în Maram. și Trans.) se află la fie-care biserică. (Șez. 30, 205). Pridvor, verandă, ceardac, portic. – Pl. vechĭ și șetri, ca piatră, pĭetri.

șatră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șátră (șa-tră) s. f., g.-d. art. șátrei; pl. șátre

șatră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șatră f. 1. cort: în fața șetrei domnești; 2. cort țigănesc: țigan de șatră, nomad; 3. fam. locuință proastă și murdară. [Slav. ȘATĬRŬ, cort].

șatră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘÁTRĂ, șatre, s. f. 1. Comunitate de țigani nomazi; p. ext. grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade. ◊ Loc adj. De șatră = țigănesc; nomad. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a se muta) cu șatra = a se muta deseori, pe neașteptate, cu toate lucrurile, din loc în loc. 2. (înv.) Cort de tabără. 3. (Pop.) Construcție rudimentara care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. ♦ Baracă de scânduri, acoperită cu pânză, în care negustorii își vând mărfurile la târg. [Pl. și: șetre] — Din bg., sb. šatra, magh. sátor.