șarlatan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘARLATÁN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care profită de naivitatea sau de buna-credință a cuiva; înșelător, impostor, farsor; escroc. – Din
fr. charlatan.șarlatan (Dicționar de neologisme, 1986)ȘARLATÁN s.m. Pungaș, farsor, impostor. [< fr.
charlatan, cf. it.
ciarlatano <
ciarlare – a flecări, a trăncăni].
șarlatan (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘARLATÁN s. m. om necinstit, care înșală buna-credință a cuiva; pungaș, escroc, impostor. (< fr.
charlatan)
șarlatan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șarlatán (șarlatáni), s. m. – Pungaș, escroc. –
Mr. șarlatan. Fr. charlatan. –
Der. șarlatanie, s. f. (escrocherie, pungășie);
șarlatanism, s. n., din
fr. charlatanisme. Mr., prin intermediul
ngr. τσαρλατάνος.
șarlatan (Dicționaru limbii românești, 1939)*șarlatán, -că s. (fr.
charlatan, d. it.
ciarlatáno, care vine d.
ciarlare, a vorbi cu enfază [!]). Înșelător, mincinos, exploatator al credulitățiĭ poporuluĭ:
Tabarin (un Francez mort la 1633) a fost un mare șarlatan, avem și noĭ mariĭ noștri șarlatanĭ.șarlatan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șarlatán s. m.,
pl. șarlatánișarlatan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șarlatan m.
1. cel ce exploatează credulitatea publicului;
2. fig. cel ce caută a impune:
șarlatan politic.șarlatan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘARLATÁN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care înșală buna-credință a cuiva; farsor; escroc. — Din
fr. charlatan.