șapte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÁPTE num. card.,
s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival)
Au trecut șapte ani de atunci. ◊
Expr. A lua șapte piei de pe om (sau
de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale.
A umbla pe șapte cărări = a fi beat.
A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat)
Scrie un șapte. ◊
Expr. Bea (sau
mănâncă)
cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult.
A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Tomul șapte. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător)
De șapte ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător)
Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (
Bot.)
șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (
Comarum palustre). [
Var.: (
reg.)
șépte num. card.] –
Lat. septem.șapte (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șápte num. – Număr între șașe și opt. –
Var. Mold. șepte. Mr. șapte, megl. șapti, istr. sǫpte. Lat. sĕptem (Pușcariu 1514; REW 7830),
cf. vegl. sapto, it. sette, prov.,
cat. set, fr. sept, sp. siete, port. sete. –
Der. șeptar, s. m. (carte de joc de șapte puncte);
înșeptit, adj. (multiplicat cu șapte);
șeptime, s. f. (a șaptea parte).
șapte (Dicționaru limbii românești, 1939)șápte num. cardinal (lat.
sĕptem, vgr.
῾eptá, scr.
saptan, got.
sibun, germ.
sieben; it.
sette, pv. cat.
set, fr.
sept, sp.
siete, pg.
sete).
Vest. Șase plus unu:
săptămîna are șapte zile. S. m. Număru saŭ cifra 7:
un 7, doĭ 7 saŭ
doĭ de 7. – În est lit.
șepte, pop.
șăptĭ.șapte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șápte num.;
7/VIIșapte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șapte num. număr ce vine imediat după șase. [Mold. Tr.
șepte = lat. SEPTEM].
șapte (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÁPTE num. card.,
s. m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între șase și opt și care se indică prin cifra 7 sau VII. ◊ (Adjectival)
Au trecut șapte ani de atunci. (
Expr.)
A lua șapte piei de pe om (sau
de pe o vită) = a sili pe cineva să muncească peste puterile sale.
A umbla pe șapte cărări = a fi beat.
A (nu) avea cei șapte ani de acasă = a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie. ◊ (Substantivat)
Scrie un șapte. (
Expr.)
Bea (sau
mănâncă)
cât șapte = bea (sau mănâncă) foarte mult.
A nu (se) da pe șapte = a (se) considera mai bun, mai capabil etc., decât mulți alții. ◊ (Cu valoare de
num. ord.)
Tomul șapte. ◊ (în componența numeralului multiplicativ corespunzător)
De șapte ori pe atâta. ◊ (în componența numeralului distributiv corespunzător)
Le dă câte șapte pâini. 2. S. m. Compus: (Bot.)
Șapte-degete = plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze dințate și cu flori purpurii (
Comarum palustre). [Var.: (
reg.)
șépte num. card.] — Lat.
septem.