șapcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘAPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semnele distinctive corespunzătoare ocupației. – Din
bg.,
rus. šapka „căciulă”.
șapcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șápcă (șépci), s. f. – Capelă, caschetă. –
Mr.,
megl. șapcă. Sl. šapŭka, bg.,
sb.,
cr.,
rus. šapka (Miklosich,
Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu,
BF, VI, 104),
cf. pol. czapka (›
ceapcă, s. f.,
înv., coif, cască),
mag. csapka (Treml,
Hung. Jb., IX, 302),
tc. șabka. –
Der. șepcar, s. m. (cel care confecționează șepci);
șepcărie, s. f. (fabrică, magazin de șepci);
șapcaliu, s. m. (persoană care poartă capelă), din
tc. șapkali (Graur,
Rom., LIII, 384; Scriban).
șapcă (Dicționaru limbii românești, 1939)șápcă f., pl.
șăpcĭ. În Munt.
șepcĭ (rus. bg.
šapka, șapcă, d. vsl.
šapŭka, glugă, care e rudă cu fr.
chape și
cape [lat. pop.
cappa], glugă, și cu
chapeau, capelă; ung.
sapka, csapka, sipka, turc.
șapka. V.
capelă, capișon, capot, ceapcă, ceapsă, chepeneag, chipiŭ, scap). Un fel de chipiŭ turtit așa cum poartă ofițeriĭ de marină, ofițeriĭ germanĭ, englezeștĭ, americanĭ, ruseștĭ, bulgăreștĭ, ĭar azĭ și ceĭ româneștĭ.
șapcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șápcă s. f.,
g.-d. art. șépcii; pl. șepcișapcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șapcă f. un fel de acoperemânt al capului. [Rus. ȘAPKA].
șapcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÁPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. — Din
bg.,
rus. šapka „căciulă”.