șansă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÁNSĂ, șanse, s. f. Circumstanță favorabilă, posibilitate de reușită, de succes; noroc. ♦ (La
pl.) sorți. – Din
fr. chance.șansă (Dicționar de neologisme, 1986)ȘÁNSĂ s.f. Posibilitate de reușită; noroc. ♦ (
La pl.) Sorți. [< fr.
chance, cf. lat.pop.
cadentia].
șansă (Marele dicționar de neologisme, 2000)ȘÁNSĂ s. f. posibilitate de reușită; ocazie favorabilă; noroc. (< fr.
chance)
șansă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șánsă (șánse), s. f. – Noroc, probabilitate favorabilă.
Fr. chance.șansă (Dicționaru limbii românești, 1939)*șánsă f., pl.
e (fr.
chance, care trecînd pin [!] formele
*cheance, *chedance, *chadance, vine d. lat. pop.
*cadentia, de unde vine și
cadență și
scadență). Sorț de izbîndă, probabilitate de reușită:
am șansă de cîștig, să cîștig. Noroc:
am avut mare șansă. V.
năstav.șansă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șánsă s. f.,
g.-d. art. șánsei; pl. șánseșansă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șansă f. noroc (= fr.
chance).
șansă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘÁNSĂ, șanse, s. f. Împrejurare favorabilă, posibilitate de reușită, de succes; noroc. ♦ (La
pl.) Sorți. — Din
fr. chance.