șaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘÁICĂ, șăici, s. f. (
Înv. și
reg.) Ambarcație fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor. ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din
bg.,
scr. šajka, tc. sayka.șaică (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șáică2, șăici și
șáice, s.f. (reg.)
1. gamelă.
2. cantitate de mâncare dintr-o gamelă.
3. vas de tinichea pentru adus apă.
4. cazan mic.
5. cratiță.
șaică (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șáică3, șăici, s.f. (reg.) bucată de sfoară sau de curea cu care se leagă biciul de codiriște.
șaică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șáică (șéici), s. f. – Barcă, barjă. –
Var. Mold. șeică. Tc. șaika (Miklosich,
Fremdw., 128; Lokotsch 1780),
cf. bg.,
sb.,
rus. šajka. –
Der. șaicar (
var. șeicar),
s. m. (luntraș).
șaică (Dicționar de argou al limbii române, 2007)șaică, șaici s. f. amantă.
șaică (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șáică1, șeici, s.f. –
1. Plută făcută din rude; luntre.
2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel 1979: 131). – Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER).
șaică (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)șáică2, șeici, s.f. – Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea 1924: 6). – Din magh. csajka „gamelă„.
șaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)șáĭcă f., pl.
e și (ob.)
șăĭcĭ și
șeĭcĭ (turc.
șáĭka, id.; ngr.
saika, vsl. bg.
šaĭka; rus.
šáĭka, cĭutură, găleată).
Vechĭ. Un fel de corăbioară pe Dunăre și marea Neagră. Ponton întrebuințat ca bac saŭ la făcut podurĭ pe apă:
un pod de șăĭcĭ.șaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șáică (
înv.,
pop.)
s. f.,
g.-d. art. șéicii; pl. șeicișaică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șaică f. șalupă turcească pe Dunăre și Marea-Neagră (azi ieșită din uz):
înaltele catarturi ale șaicelor OD. [Turc. ȘAYKA].