șătruță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘĂTRÚȚĂ, șătruțe, s. f. Diminutiv al lui
șatră. [
Var.:
șetrúță s. f.] –
Șatră +
suf. -uță.șătruță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)șătrúță,
șătrúțe, s.f. (reg.)
1. cort mic al negustorilor ambulanți; șatră mică.
2. adăpost mic pentru vite sau unelte; șopron mic, șandrama.
șătruță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șătrúță (
reg.)
(șă-tru-) s. f.,
g.-d. art. șătrúței; pl. șătrúțeșătruță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘĂTRÚȚĂ, șătruțe, s. f. Diminutiv al lui
șatră. [
Var.:
șetrúță s. f.] —
Șatră +
suf. -
uță.