șătrar - explicat in DEX

șătrar (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)
ȘĂTRÁR, șătrari, s.m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră.

șătrar (Dicționarul limbii române literare contemporane, 1955-1957)
ȘĂTRÁR, șătrari, s.m. 3. Dregător domnesc care avea în pază corturile unei tabere în timp de război. – Variantă: șetrar s.m.

șătrar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar.

șătrar (Dicționaru limbii românești, 1939)
șătrár m. (d. șatră). Un boĭer (numit și marele șătrar) care îngrijea de șatre (corturĭ) și de catonamentu armateĭ în timp de războĭ și era și inspectoru artileriiĭ; maĭ pe urmă, un boĭer maĭ mic (boĭerinaș). Țigan de șatră, corturar. – Și șatrar (est). Scris și șetrar (vest).

șătrar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári

șătrar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
șătrar m. 1. od. Marele Șătrar, înalt demnitar care purta grijă de șatrele sau corturile în timp de răsboiu, iar în campanie mai era inspectorul artileriei și cartier-maistru; 2. mai târziu, rang de boierinaș: la ziua mea am să te fac șătrar FIL.; 3. inspector de țigani.

șătrar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. — Șatră + suf. -ar.