șâșâi - explicat in DEX

șâșâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV. Tranz. A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. – Formație onomatopeică.

șâșâi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
șâșâí, șấșâi și șâșâiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele mișcate de vânt, despre ape etc.) a produce un zgomot slab și continuu; a șușui, a șoșoi, a foșni, a fâșâi, a șușoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a liniști, a adormi prin repetarea prelungită și monotonă a sunetului ș; a șușui. 3. a șuiera.

șâșâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!șâșâí/șișăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 șấșâie/șíșăie, imperf. 3 sg. șâșâiá/șișăiá; conj. prez. 3 să șấșâie/să șíșăie

șâșâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘÂȘÂÍ, șấșâi, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A repeta în mod prelungit și monoton sunetul „ș” pentru a liniști sau a adormi un copil mic. 2. Intranz. A foșni ușor; a fâșâi. [Var.: (pop.) șișăí vb. IV] — Formație onomatopeică.