iubit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IUBÍT1 s. n. Iubire. –
V. iubi.iubit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IUBÍT2, -Ă, iubiți, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag.
2. S. m. și
f. Persoană care este în relații de dragoste cu o persoană de sex opus; amant, amorez, ibovnic, drăguț. –
V. iubi.iubit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IUBÍT2, -Ă, iubiți, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag.
2. S. m. și
f. Persoană care este în relații de dragoste cu o persoană de sex opus; amant, amorez, ibovnic, drăguț. –
V. iubi.iubit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2012)IUBÍT, -Ă, iubiți, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag.
2. S. m. și
f. Persoană care este în relații de dragoste cu o altă persoană; amant, amorez, ibovnic, drăguț. –
V. iubi.iubit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iubít1 adj. m.,
s. m.,
pl. iubíți; adj. f.,
s. f. iubítă, pl. iubíteiubit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iubít2 s. n.iubit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iubit m. amant, drăguț.
iubit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IUBÍT1 s. n. Iubire. —
V. iubi.iubit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IUBÍT2, -Ă,
iubiți, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubește; drag.
2. S. m. și
f. Persoană care este în relații de dragoste cu o persoană de sex opus; amant, amorez, ibovnic, drăguț. —
V. iubi.ĭubit (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭubít, -ă adj. Persoană pe care o ĭubeștĭ:
Julieta era ĭubita luĭ Romeo. Amant, drăguț (cu înțeles maĭ curat).