iota (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ióta (literă grecească) s. f., pl.
ióta;
ι, Ιiota (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ióta (literă a alfabetului grecesc) s. n. (invar.)
ĭota (Dicționaru limbii românești, 1939)*ĭóta m. (vgr.
ióta). Numele litereĭ
I la Grecĭ:
un ĭota, doĭ ĭota (saŭ
doĭ de ĭota). S. f., pl.
e. Nicĭ o ĭotă, nicĭ cel maĭ mic lucru:
nu lipsește nicĭ o ĭotă. V.
bechĭ și
cirtă 1.