iorgan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iorgán (-ne), s. n. – Plapumă, cuvertură. –
Megl. iurgan(e). Tc. yorgan (Șeineanu, II, 227),
cf. bg.,
sb. jorgan. –
Der. iorgangiu, s. m. (
înv., plăpumar);
iorgangerie, s. f. (
înv., plăpumărie).
ĭorgan (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭorgán n., pl.
e (turc.
ĭorghan).
Ban. (Șez. 32, 110).
Mold. sud. Plapomă, ogheal. V.
dușăg.iorgan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iorgan n. cearșaf. [Turc. YORGAN].