iodură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. – Din
fr. iodure.iodură (Dicționar de neologisme, 1986)IODÚRĂ s.f. Sare a acidului iodhidric. [< fr.
iodure].
iodură (Marele dicționar de neologisme, 2000)IODÚRĂ s. f. sare a acidului iodhidric; combinație a iodului cu un element chimic. (< fr.
iodure)
iodură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iodúră (io-) s. f.,
g.-d. art. iodúrii; pl. iodúriiodură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iodură f. combinarea iodului cu un corp simplu.
iodură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IODÚRĂ, ioduri, s. f. Sare a acidului iodhidric; combinație de iod cu un alt element chimic. — Din
fr. iodure.ĭodură (Dicționaru limbii românești, 1939)*ĭodúră f., pl.
ĭ (d.
ĭod).
Chim. Compus rezultat din combinațiunea ĭoduluĭ cu un corp simplu:
ĭodura de potasiŭ e destul de întrebuințată în terapeutică. – Și
ĭodúr, n., pl.
e și
urĭ.