iertător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. –
Ierta +
suf. -ător.iertător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iertătór adj. m.,
pl. iertătóri; f. sg. și
pl. iertătoáreiertător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iertător a. și m. care iartă.
iertător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. —
Ierta +
suf. -ător.ĭertător (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭertătór, -oáre adj. Care ĭartă, blînd, indulgent.