iarbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÁRBĂ, (
2)
ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊
Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești.
Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit.
2. Buruieni de tot felul. ◊
Iarbă rea =
a) buruiană otrăvitoare;
b) fig. om rău, primejdios.
3. Pajiște.
4. Compuse:
iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras
(Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe
(Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule
(Doronicum austriacum); iarba-fiarelor =
a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui
(Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată;
p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut;
iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene
(Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață;
iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule
(Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene
(Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene
(Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui
(Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor
(Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete
(Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune
(Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis
(Agrostis stolonifera); iarbă-neagră =
a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru
(Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe
(Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene
(Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (
pop.) cârligioară
(Bidens cernuus); iarba-șarpelui =
a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe
(Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice
(Veronica latifolia); c) broscariță;
iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz
(Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii
(Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră
(Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. –
Lat. herba.iarbă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iárbă s. f. –
1. Nume generic dat plantelor folosite pentru hrana animalelor. –
2. Pajiște, gazon. –
3. Plantă. –
4. Plantă medicinală, leac. –
5. Praf de pușcă.
Mr.,
megl. iarbă, istr. iorbe. Lat. hĕrba (Pușcariu 757; Candrea-Dens., 796; REW 4109; DAR),
cf. it.,
prov. erba, fr. herbe, sp. hierba, port. herva). Forma de
pl. ierbi, în mod tradițional și
ierburi, formație modernă care tinde să o substituie pe cea anterioară. Pușcariu 757 (urmat de Meyer-Lübke,
Schicksal des lat. Neutrums, 58 și Caragață,
BF, III, 39), crede că
ierburi este în realitate
pl. *
ervŏra, de la
ervum; opinie greșită, întrucît astfel de formațiuni sînt frecvente în
rom.,
cf. treabă, pl. trebi și
treburi; ceață, pl. cețe și
cețuri; tratament care se explică prin nuanța colectivă de -
uri (
cf. și Graur,
BL, V, 64).
Der. ierbărie, s. f. (plante ierboase, buruieni; provizie de praf de pușcă);
ierbot(ăc)ină, s. f. (bălărie);
ierbar, s. n. (rumen, despărțitură la stomacul ierbivorelor; colecție de plante);
ierbar, adj. (care are multă iarbă);
ierbărit, s. n. (impozit pe locurile de pășune; impozit pe vînzarea de cai sau de vite);
ierbos, adj. (cu iarbă; erbacee);
înierba, vb. (a crește iarba; a trata vitele bolnave cu spînz sau cu alte plante medicinale;
refl., a mina).
Ierbar are dubletul
neol. erbar, s. n. (colecție de plante),
cf. erbivor, adj., din
fr. herbivore.iarbă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)iárbă s. f. sg. 1. (
tox.) canabis.
2. (
tox.) marijuana.
3. dolari.
iarbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iárbă s. f.,
g.-d. art. iérbii; (buruieni)
pl. iérburiiarbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iarbă f.
1. plantă cu cotorul obișnuit verde, moale și fraged:
ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți; 2. praf de pușcă;
3. nume de plante medicinale (sau superstițioase), în genere plante erbacee și în special cele din familia gramineelor:
iarbă amară, granat;
iarbă aspră, țăpoșică;
iarba bălții, păiuș;
iarbă bărboasă, costrei;
iarba canarașului, plantă ale cării semințe sunt întrebuințate pentru hrana păsărilor (
Phalaris canariensis);
iarba codrului, Tr. mătrăgună:
iarbă de curcă, fumărică;
iarbă de lungoare, usturoiță;
iarbă de mare, plantă acvatică ale cării frunze sunt întrebuințate spre a face perne și saltele (
Zostera marina);
iarbă englezească, zizanie;
iarba fiarelor, plantă veninoasă, cu florile alb-gălbui care (așa crede poporul) poate descuia zăvoarele și de aceea e foarte căutată de hoți, cari o poartă la brâu sau în degetul cel mic dela mâna stângă (
Asclepias vincetoxicum);
iarba găii, amăruță;
iarbă grasă, plantă ale cării vlăstare tinere se mănâncă ca salată (
Portulaca oleracea);
iarba iepurelui, tremurătoare;
iarbă mare, oman;
4. în medicina populară:
iarba acului, antimoniu sulfurat (face parte din doftoriile băbești în contra surpăturei). [Lat. HERBA].
iarbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊
Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești.
Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit.
2. Buruieni de tot felul. ◊
Iarbă rea =
a) buruiană otrăvitoare;
b) fig. om rău, primejdios.
3. Pajiște.
4. Compuse:
iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras
(Zostera marina); iarba- broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe
(Hydrocharis morsus- ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule
(Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui
(Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată;
p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut;
iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene
(Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață;
iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule
(Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene
(Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene
(Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui
(Phalaris antndinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor
(Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete
(Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune
(Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis
(Agrostis stolonifera); iarbă-neagră =
a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru
(Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe
(Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene
(Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, anceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (
pop.) cârligioasă
(Bidens cernuua); iarba-șarpelui =
a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe
(Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice
(Veronica latifolia); c) broscariță;
iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz
(Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii
(Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră
(Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. —
Lat. herba.ĭarbă (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭárbă f., pl.
ĭerbĭ și
ĭerburĭ (lat.
hĕrba, it. pv.
erba, fr.
herbe, sp.
yerba, pg.
herva). Plantă erbacee care trăĭește numaĭ un an.
Ca frunza și ca ĭarba saŭ
cîtă frunză și ĭarbă, în mare număr, mulțime saŭ cantitate.
Ĭarbă de leac, plantă medicinală și (fig.) lucru foarte necesar.
Paște, murgule, ĭarbă verde, să aĭ să ĭeĭ, așteaptă în zadar! În bot. îs o mulțime de plante numite „ĭerburĭ”:
ĭarbă amară, granat;
ĭarbă aspră, țepoasă;
ĭarba bălțiĭ, păĭuș, pipiriguță, tîrsoacă;
ĭarba broașteĭ, tortel;
ĭarba codruluĭ, mătrăgună;
ĭarbă de curcă, fumărică;
ĭarbă de mare, varech, un fel de algă (
zostéra marina), care crește pe stîncĭ și e aruncată de mare la mal. (Servește la îngrășatu pămîntuluĭ și la umplutu saltelelor);
ĭarbă dulce, 1. rourică, 2. lemn dulce, rădăcină dulce (
glycyrrhiza echinata și
gl. glabra), o plantă erbacee leguminoasă papilionacee. (Rădăcina de
gl. glabra se întrebuințează în med. supt [!] numele de
radix liquiritiae);
ĭarbă englezească, odos (
lolium perenne), o graminee care se cultivă și pin [!] grădinĭ și ca nutreț;
ĭarba feruluĭ (fals a fearelor [!]), luminoasă, o plantă erbacee veninoasă (
vincetóxicum officinale saŭ
asclépias vincetoxicum), despre care poporu crede că sfărîmă feru [!], și de aceĭa o caută mult hoțiĭ (ca s´o găsească, tîrîĭe pin ĭarbă în noaptea Sînzienelor un lacăt închis, care, zic eĭ, cînd se atinge de ĭarba feruluĭ [!], se deschide. Alțiĭ cred că numaĭ aricĭu o știe unde e, și de aceĭa, dacă-ĭ astupĭ c´o bucată de fer intrarea vizuiniĭ, el o aduce și sfărîmă feru, și așa poțĭ pune mîna pe ĭa [!]);
ĭarba găiĭ, amăruță;
ĭarbă grasă, grașiță;
ĭarba ĭepureluĭ, tremurătoare (fiind-că are florĭ tremurătoare);
ĭarbă mare, oman (
inula helénium), o mare și frumoasă plantă din familia compuselor. (E tonică și bună contra tusiĭ și a vermilor [!] intestinalĭ);
ĭarba mlaștiniĭ, pipirig;
ĭarbă neagră, un copăcel care e tipu familiiĭ ericaceelor (
erica [saŭ
callúna]
vulgaris);
ĭarbă moale, steluță;
ĭarba nebunilor, elebor (Trans.);
ĭarba ovăsuluĭ [!], ovsigă;
ĭarba șarpeluĭ, o plantă erbacee boraginee (
echium vulgare);
ĭarba stupuluĭ, mătăcĭune, roĭniță;
ĭarba tăĭeturiĭ (Trans.), vindecea;
ĭarba vîntuluĭ, cătușnică și alte plante.