ĭașmac - explicat in DEX

iașmac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Turcism înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. – Din tc. yașmak.

iașmac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
iașmác (iașmácuri), s. n. – Văl cu care își acoperă fața femeile din Orient. Tc. yasmak (Tiktin). Sec. XIX, rar, înv. Cf. ngr. γιασμάϰι.

iașmac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iașmác (înv.) s. n., pl. iașmáce

iașmac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iașmac n. vălul femeilor orIentale: iașmac negru învelește chipu-i dulce și ’ntristat BOL. [Turc. YAȘMAK].

iașmac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IAȘMÁC, iașmace, s. n. (Înv.) Văl cu care turcoaicele își acopereau fața. — Din tc. yașmak.

ĭașmac (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ĭașmác n., pl. e și urĭ (turc. ĭașmak). Vălu cu care musulmanele îșĭ acopere [!] fața. V. cimbir și fachĭol.