învrednicì - explicat in DEX

învrednici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV. Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși. 2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦ Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a... 3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. – În + vrednic.

învrednici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
învrednicí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. învrednicéște, imperf. 3 sg. învredniceá; conj. prez. 3 să învredniceáscă

învrednicì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
învrednicì v. 1. a fi vrednic sau capabil: Doamne, m’ai învrednicit a trăi AL.; 2. a condescinde; nici nu m’a învrednicit să-mi răspunză.