învrăjbitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVRĂJBITÓR, -OÁRE, învrăjbitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care seamănă vrajbă, dușmănie, care ațâță la ură. –
Învrăjbi +
suf. -tor.învrăjbitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învrăjbitór adj. m.,
s. m.,
pl. învrăjbitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. învrăjbitoáreînvrăjbitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învrăjbitor a. și m. care învrăjbește.