învoinici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVOINICÍ, învoinicesc, vb. IV.
Refl. (Rar) A deveni voinic, a se înzdrăveni. –
În + voinic.învoinici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învoinicí (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. învoinicésc, imperf. 3
sg. învoiniceá; conj. prez. 3
să învoiniceáscă