învinui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦
Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. –
În + vină + suf. -ui.învinui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învinuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. învinuiésc, imperf. 3
sg. învinuiá; conj. prez. 3
să învinuiáscăînvinuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învinuì v. a arunca vină asupra cuiva.