învingător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVINGĂTÓR, -OÁRE, învingători, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care a învins; biruitor, câștigător. –
Înving (
prez. ind. al lui
învinge) +
suf. -ător.învingător (Dicționaru limbii românești, 1939)învingătór, -oáre adj. și s. Care învinge orĭ a învins, victorios.
învingător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învingătór adj. m.,
s. m.,
pl. învingătóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. învingătoáreînvingător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învingător a. și m. care învinge.