învățăcel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVĂȚĂCÉL, învățăcei, s. m. (
Fam.) Școlar, elev, discipol; ucenic. –
Învățat +
suf. -el.învățăcel (Dicționaru limbii românești, 1939)învățăcél m., pl.
eĭ (după germ.
lehrling).
Trans. Bucov. Barb. Ucenic, elev.
învățăcel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învățăcél s. m.,
pl. învățăcéi, art. învățăcéiiînvățăcel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învățăcel m.
1. școlar;
2. ucenic.