învârtitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVÂRTITÚRĂ, învârtituri, s. f. 1. Faptul de a (se) învârti; mișcare în cerc, învârtire. ♦ (
Pop.) Întorsătură, cotitură.
2. Fig. Manevră, șiretlic. –
Învârti +
suf. -tură.învârtitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)învârtitúră s. f.,
g.-d. art. învârtitúrii; pl. învârtitúriînvârtitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)învârtitură f.
1. rezultatul învârtirii;
2. ocol.