întreguț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTREGÚȚ, -Ă, întreguți, -țe, adj. (
Fam., întărind pe „întreg”, „întreagă”) Diminutiv al lui
întreg. –
Întreg +
suf. -uț.întreguț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întregúț (
pop.)
adj. m.,
pl. întregúți; f. întregúță, pl. întregúțe