întorcător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTORCĂTÓR, întorcătoare, s. n. Piesă la războiul de țesut, constând dintr-un băț lung cu care se strânge, pe sulul dinainte, pânza țesută; întinzător, încordător. –
Întoarce +
suf. -ător.întorcător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întorcătór s. n.,
pl. întorcătoáreîntorcător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întorcător n. întinzător.