însurățel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSURĂȚÉL, însurăței, s. m. Bărbat (tânăr) însurat de curând; (la
pl.) soți (tineri) de curând căsătoriți. –
Însurat2 +
suf. -el.însurățel (Dicționaru limbii românești, 1939)însurățél s., pl.
eĭ (dim. d.
însurat). Însurat de curînd.
însurățel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)însurățél s. m.,
pl. însurățéi, art. însurățéiiînsurățel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)însurățel m. tânăr însurat (mai ales la țărani).