însumi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întărire.
1. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai.
2. (
Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale;
pers. 2
sg. însuți, însăți, pers. 3
sg. însuși, însăși, pers. 1
pl. înșine, însene, pers. 2
pl. înșivă, însevă, pers. 3
pl. înșiși, înseși] –
Îns(ul) + -mi, -ți, -și.însumi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)'însumi1 adj. pr. m. (eu, mie, pe mine ~); f. 'însămi (eu, pe mine ~), g.-d. 'însemi (a fetei mele ~, mie ~)însumi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)'însumi2 (
înv.)
pr. m.;
f. 'însămi, g.-d. 'însemiînsumĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)însumĭ, V.
însu.