însufleți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSUFLEȚÍ, însuflețesc, vb. IV.
Tranz. 1. A da viață. ♦
Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦
Refl. A prinde viață; a se înviora, a se anima.
2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. –
În + suflet.însufleți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)însuflețí (a ~) (-su-fle-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. însuflețésc, imperf. 3
sg. însuflețeá; conj. prez. 3
să însuflețeáscăînsuflețì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)însuflețì v.
1. a da putere de vieață;
2. a prinde putere; 3, a îmbărbăta.