însuși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV.
Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept.
2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din
pron. însuși, v. însumi.însuși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)'însuși1 adj. pr. m. (el, lui, pe el ~); f. 'însăși (ea, pe ea ~), g.-d. 'înseși (a fetei ei ~, ei ~)însuși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)'însuși2 (
înv.)
pr. m.;
f. 'însăși, g.-d. 'înseșiînsuși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)însușí3 (a-și ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. își însușéște, imperf. 3
sg. își însușeá; conj. prez. 3
să-și însușeáscă; ger. însușíndu-șiînsușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)însușì v.
1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga;
2. a-și apropria:
a-și însuși calitățile cerute.