însenina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I.
1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la
pers. 3) A deveni senin.
2. Refl. și
tranz. Fig. (Despre oameni,
p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [
Prez. ind. și:
însenín] –
Lat. inserenare.însenina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înseniná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
însenineázăînseninà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înseninà a. a se face senin:
cerul se însenină; fig.
fața-i se însenină. [Lat. SERENARE].