însemn - explicat in DEX

însemn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNSÉMN, însemne, s. n. (Rar) Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. – Din fr. insigne (după semn).

însemn (Dicționar de neologisme, 1986)
ÎNSÉMN s.n.. Semn distinctiv al unei demnități, al unui grad; insignă. [Var. insemn s.n. / cf. fr. insigne, lat. insegna, după semn].

însemn (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ÎNSÉMN s. n. semn distinctiv al unei demnități, al unui grad; insignă. (după fr. insigne)

însemn (Dicționaru limbii românești, 1939)
însémn, -éz, a -á v. tr. (din maĭ vechĭu semnez, d. lat. signare, a însemna; it. segnare, pv. senhar; fr. enseigner, a instrui, sp. enseñar, pg. ensinar. – Înseamnă; să însemne). Fac un semn, marchez: însemn copaciĭ în pădure ca să găsesc drumu la înturnare. Observ semnele distinctive, aleg din mulțime, notez: gardistu șĭ-a însemnat cîțĭ-va pungașĭ. Scriŭ, notez: profesoru a însemnat un elev în catalog. Am înțelesu de: cuvîntu latin aqua însemnează „apă”. Am însemnătate, importanță: acest om însemnează mult în știință.

însemn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
însémn s. n., pl. însémne

însemn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
însemn n. insigniu: însemnele exterioare ale magistraților.