însăilătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNSĂILĂTÚRĂ, însăilături, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare. –
Însăila +
suf. -ătură.însăilătură (Dicționaru limbii românești, 1939)însăilătúră f., pl.
ĭ. Rezultatu însăilăriĭ, locu însăilat. – Se zice și
saĭa, sáilă, săláĭ, șulal și
șulár.însăilătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)însăilătúră (-să-i-) s. f.,
g.-d. art. însăilătúrii; pl. însăilătúri