înnobila (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNNOBILÁ, înnobilez, vb. I.
1. Tranz. A da unei persoane un titlu de noblețe. ♦
Tranz. și
refl. Fig. A face ca cineva să devină sau a deveni mai distins, mai rafinat; a (se) înălța.
2. Tranz. și
refl. (pas.) A (se) îmbunătăți calitatea unei rase de animale sau a unei specii de plante; a (se) îmbunătăți proprietățile unor substanțe, unor materiale prin procedee fizice sau chimice. –
În + nobil (după
fr. anoblir și
ennoblir).
înnobila (Dicționar de neologisme, 1986)ÎNNOBILÁ vb. I. tr. 1. (
Ist.) A da cuiva un titlu de noblețe, a face nobil.
2. (
Fig.) A face mai bun, mai fin; a înălța.
3. A îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, a unor plante etc.). ♦ A îmbunătăți calitățile unui material etc. [După fr.
anoblir, ennoblir].
înnobila (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÎNNOBILÁ vb. I. tr. 1. a da cuiva un titlu de noblețe. 2. a îmbunătăți, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante). ◊ a îmbunătăți calitățile unui material etc. II. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin. (după fr.
ennoblir)
înnobila (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înnobilá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
înnobileáză