înlănțui - explicat in DEX

înlănțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa. 2. A cuprinde pe cineva (cu brațele). V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [Prez. ind. și: înlănțuiesc] – În + lanț + suf. -ui (după fr. enchaîner).

înlănțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
înlănțuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înlắnțui, 3 înlắnțuie, imperf. 3 sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2 sg. să înlắnțui, 3 să înlắnțuie

înlănțuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
înlănțuì v. 1. a lega cu un lanț; 2. (poetic) a coprinde: înlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă EM.; 3. a subjuga, a captiva: a înlănțui inimile; 4. fig. a împreuna logiceșțe, a coordina: a-și înlănțui ideile.