înierba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I.
Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp.
2. (
Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. –
În + iarbă.înierba (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)înierbá,
înierbéz, vb. I (reg.)
1. a trata o vită cu rădăcini de spânz.
2. a arunca peștilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde.
3. (refl.) a se supăra, a se mânia.
4. a pune iarbă de pușcă sub un zid pentru a exploda; a mina.
înierba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb.,
ind. prez. 3
înierbeáză