înhăța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNHĂȚÁ, înháț, vb. I.
Tranz. A apuca (pe cineva sau ceva) cu violență, repede și pe neașteptate; a înșfăca. –
În + haț.înhăța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înhățá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. înháț, 2
sg. înháți, 3
înháță; conj. prez. 3
să înháțeînhățà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înhățà v.
1. a apuca repede și cu violență;
2. a se face cu surprindere:
lupte mărunte se înhățau între unii și alții BĂLC. [V.
haț!].