îngustime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦
Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). –
Îngust +
suf. -ime.îngustime (Dicționaru limbii românești, 1939)îngustíme f. Proprietatea de a fi îngust.
Fig. Îngustime de minte, de spirit, prostie.
îngustime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îngustíme s. f.,
g.-d. art. îngustímii; pl. îngustímiîngustime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îngustime f.
1. calitatea celor înguste;
2. fig. lipsă de lățime:
îngustime de minte.