îngust - explicat in DEX

îngust (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNGÚST, -Ă, înguști, -ste, adj. 1. Care are lățime mică (în raport cu lungimea). 2. Subțire, delicat. 3. Strâmt, neîncăpător, mic, limitat. Spațiu îngust. ♦ Fig. (Despre oameni, adesea cu determinarea „la minte”; despre viața sau manifestările oamenilor) Lipsit de orizont; mărginit, mediocru. – Lat. angustus.

îngust (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
îngúst (îngústă), adj. – Care are lățime mică, strîmt. – Mr. ngustu, istr. ăngust. Lat. angŭstus (Pușcariu 860; Candrea-Dens., 863; REW 471; DAR), cf. alb. nguštë, sp. angosto. – Der. îngusta, vb. (a strînge; a diminua), cf. mr. ngustu, alb. nguston, sp. (ens)angostar (după Pușcariu 861; Candrea-Dens., 864 și REW 467, direct din lat. angŭstāre); îngustime, s. f. (strîmtoare; zgîrcenie, calicie).

îngust (Dicționaru limbii românești, 1939)
îngúst, -ă adj. (lat. angustus; sp. pg. angosto. V. anghilă). Strîmt, care are puțină lărgime: o cale, o scîndură, o panglică îngustă. Fig. Mărginit, prost: spirit îngust. Adv. În mod îngust, prost: a cugeta îngust.

îngust (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îngúst adj. m., pl. îngúști; f. îngústă, pl. îngúste

îngust (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
îngust a. 1. care are (prea) puțină lățime: stofă îngustă; 2. fig. care are puțină capacitate: spirit îngust; 3. puțin întins: margini înguste. [Lat ANGUSTUS].