îngurzi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGURZÍ, îngurzesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦
Fig. A desena în linii curbe în zigzaguri. [
Var.:
îngruzí vb. IV] –
În + gurgui.îngurzi (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)îngurzí,
îngurzésc, vb. IV (reg.)
1. a confecționa din piele udă, prin încrețirea cu o curelușă, opincile țărănești.
2. a coase provizoriu, prin strângerea pereților sacului, găurile sau rupturile acestuia.
3. a face crețe, a încreți, a boți pe margini (cămășile, ciorecii, pânza, pănura, plasa de pește).
4. (fig.; refl.) a se încreți obrazul sau gura.
5. (despre porumb; când încep să apară boabele) a face boabe, a îngingia.
îngurzi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îngurzí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. îngurzésc, imperf. 3
sg. îngurzeá; conj. prez. 3
să îngurzeáscăîngurzì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îngurzì v. Mold. a se încreți (vorbind de obraz, de cămașă sau de opinci). [Lat. GURDIRE, a înțepeni].