îngurlui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV.
Refl. recipr. (
Reg.) A intra în relații de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [
Prez. ind. și:
îngúrlui] –
În + gurlui.îngurlui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!îngurluí (a se ~) (
reg.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se îngurluiéște, imperf. 3
sg. se îngurluiá; conj. prez. 3
să se îngurluiáscăîngurluì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îngurluì v. Mold. a se da în dragoste:
v’ați îngurluit împreună AL. [Lit. a se îmbuca: derivat din
gurluiu].