îngrădi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGRĂDÍ, îngrădesc, vb. IV.
1. Tranz. A împrejmui un teren (cu gard, cu uluci, cu zid etc.);
p. ext. a hotărnici. ♦
Refl. Fig. A se pune la adăpost, a se apăra cu ajutorul cuiva sau a ceva.
2. Tranz. Fig. A pune limite, a stăvili.
3. Refl. recipr. (
Înv.) A se înțelege, a cădea de acord. –
Cf. sl. graditi.îngrădi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)îngrădí (îngrădésc, îngrădít), vb. –
1. A închide, a astupa. –
2. A împrejmui, a îngrădi. –
3. A pune limite, a stăvili. –
4. A stăpîni, a subjuga. –
5. A împleti, a face cozi. –
6. (
Refl.) A se pune la adăpost, a se apăra. –
7. (
Refl.) A se înțelege, a se avea bine. –
Mr. ngărdire, megl. angărdés, angărdiri. Sl. graditi (Cihac, II, 115; DAR),
cf. bg. gradjă, sb. graditi, rus. goroditĭ, și de asemenea
gard, grădină. –
Der. neîngrădit, adj. (fără îngrădire, deschis; nelimitat);
îngrăditor, adj. (care îngrădește);
îngrăditură, s. f. (gard, împrejmuire;
înv., fortificație);
îngrădeală, s. f. (separare);
îngrădiș, s. n. (
înv., gard);
desgrădi, vb. (a scoate gardul, a desface o împrejmuire).
îngrădi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îngrădí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. îngrădésc, imperf. 3
sg. îngrădeá; conj. prez. 3
să îngrădeáscăîngrădì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îngrădì v.
1. a înconjura cu gard:
a îngrădi casa; 2. a se ocroti:
cei mari se ’ngrădiră cu averea și mărirea în cercul lor de legi EM.;
3. fig. a înfrâna:
îți îngrădește gura! AL. [Slav. OGRADITI].