înghesui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV.
1. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns); a (se) ghemui.
2. Tranz. A băga, a vârî pe cineva sau ceva într-un loc strâmt. ♦ A înconjura pe cineva din toate părțile, limitându-i spațiul de mișcare. [
Prez. ind. și:
înghesuiesc] –
În + ghes + suf. -ui.înghesui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. ~ (din
ghes; Drăganu îl derivă din magh.
gyeszül = a împinge)
înghesui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înghesuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. înghésui, 3
înghésuie, imperf. 3
sg. înghesuiá; conj. prez. 3
să înghésuieînghesuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)înghésuĭ și
-ĭésc, a
-í v. tr. (d.
îngemuĭes și
îndes. V.
ghes). Îndes, împing, înghemuĭesc. V. refl. Mă îndes, mă îmbulzesc, mă grămădesc:
caliciiĭ se înghesuĭesc la pomană.înghesuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înghesuì v.
1. a îndesa, a împinge:
se înghesuiesc unii pe alții; 2. a veni în număr mare sau des. [V.
ghies].