îngăduitor - explicat in DEX

îngăduitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (1); p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [Pr.: -du-i-] – Îngădui + suf. -tor.

îngăduitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
îngăduitór, -oáre adj. Indulgent. Tolerant.

îngăduitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre

îngăduitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
îngăduitor a. care îngădue, indulgent.