înfuria (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I.
Refl. și
tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [
Pr.:
-ri-a] –
În + furie.înfuria (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înfuriá (a ~) (-ri-a) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. înfúrii, 3
înfúrie (-ri-e), 1
pl. înfuriém; conj. prez. 3
să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)înfurià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înfurià v. a (se) face furios.