înfia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFIÁ, înfiez, vb. I.
Tranz. A adopta (cu forme legale) un copil. [
Pr.:
-fi-a] –
În + fiu.înfia (Dicționar de argou al limbii române, 2007)înfia, înfiez v. t. a aresta.
înfia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înfiá (a ~) (-fi-a) vb.,
ind. prez. 3
înfiáză, 1
pl. înfiém (-fi-em); conj. prez. 3
să înfiéze; ger. înfiínd (-fi-ind)înfià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înfià v. a lua drept fiu, a adopta de fiu.