înfășa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFĂȘÁ, înfắș, vb. I.
Tranz. A înfășura un copil în scutece (și în feși);
p. ext. a înfășura corpul sau o parte a corpului cu o legătură, un bandaj sau o cataplasmă. –
Lat. infasciare.înfășa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)înfășá (înfắș, înfășát), vb. –
1. A Înfășura în scutece. –
2. A bandaja. –
3. A înfășura, a acoperi strîns de jur împrejur. –
Var. fașa, înfăș(u)ia. Mr. nfaș, nfășare, megl. anfaș, anfășari. Lat. fasciāre (Pușcariu 839; Candrea-Dens., 554; REW 3209; DAR),
cf. alb. faškjoń, it. (in)fasciare (
sard. fašare),
prov. faissar, fr. faisser, sp. fajar, port. enfaixar. Pref. în- trebuie să fie tîrziu; ar putea fi vorba și de un
der. intern de la
fașe, s.v. Este cuvînt comun,
cf. ALR, I, 228.
Der. înfășetură, s. f. (acțiunea de a înfășa; legătură; scutec);
înfășura, vb. (a înfășura, a acoperi; a ascunde, a acoperi pînă la ochi; a răsuci),
der. de la un
pl. ipotetic sau colectiv *
fășuri ‹
fașe, ca
gînd ›
gînduri ›
îngîndura; fum ›
fumuri ›
înfumura, cf. îngrijora etc. (după Pușcariu 840; Tiktin; Candrea-Dens., 558; DAR, din
lat. *
in-fasciolāre, etimon a cărui utilitate nu este evidentă și care nu este confirmat nici de dialecte și nici de celelalte limbi romanice);
înfășurător, adj. (care înfășoară);
înfășurătură, s. f. (înfășurare);
desfășa, vb. (a scoate scutecele);
desfășura, vb. (a descolăci, a întinde, a desface; a dezvolta).
înfășa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înfășá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. înfắș, 2
sg. înféși, 3
înfáșă, 1
pl. înfășắm; conj. prez. 3
să înféșe; ger. înfășấndînfășà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înfășà v.
1. a lega un prunc în fașe;
2. a înfășură. [Lat. FASCIARE].