înecăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNECĂCIÚNE, înecăciuni, s. f. 1. Greutate de a respira; asfixie, sufocare, năduf.
2. (Rar) Înec (
1). –
Îneca +
suf. -ăciune.înecăciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înecăciúne s. f.,
g.-d. art. înecăciúnii; pl. înecăciúniînecăcĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)înecăcĭúne f. (d.
înecat saŭ d. lat.
necatio, înecare). Inundațiune. Sufocare, asfixiere.